Zapada trece, gunoaiele raman

Odata cu venirea primaverii si urcusul gradelor in termometre, Slatina dezvaluie secrete adanc pastrate pe timpul iernii, la loc rece, sub zapada. Vorba reclamei “raman dovezi – solide” ca nesimtirea romanilor intrece limitele imaginatiei nelimitate. In fotografie puteti vedea cum oamenii nu au mai stat sa arunce gunoiul IN ghena, de lene sau de frig l-au aruncat PE LANGA. Asta imi aminteste de o turista la Caciulata care a aruncat gunoiul cam la un sfert de metru de cos… Dar asta e o alta poveste

Perfect sense

“It makes perfect sense”, asta e constructia care imi vine in minte cand ma gandesc la filmul sus-mentionat. Simturile reprezinta o parte din noi cu care ne-am obisnuit de mult, nici nu ne dam seama cat de importante sunt pana nu le pierdem. Asta aduce nou filmul, aduce in discutie importanta simturilor si ne arata ce se poate intampla in eventualitatea in care le-am pierde, unul cate unul.

Cum ar fi sa nu mai poti mirosi cafeaua de dimineata, painea aburinda, iarba proaspat taiata, vinul, cartofii prajiti, ploaia sau mirosul special al pielii persoanei iubite? Puneti mana la nas timp de cateva secunde. Cat de insipida ar fi viata fara capacitatea de a mirosi! Si totusi, poate ar determina fumatorii sa renunte la fumat

Dar cum ar fi sa nu mai poti simti gustul mancarii, al inghetatei sau al prajiturilor, gustul vinului fiert intr-o zi de iarna sau al unei beri intr-o zi fierbinte de vara? Probabil ca ai manca de foame sau din obisnuinta, din moment ce pofta a disparut odata cu gustul…

Urmeaza auzul. Fara auz, de ce sa mai mergi la concerte? Nu ti-ai mai bea cafeaua pe ritmuri de muzica, nu ai mai putea auzi stirile, am fi cu totii o generatie de surdo-muti care s-ar intelege prin semne. Puneti mana la urechi in timp ce vedeti un film sau ascultati o melodie, dupa cum observati – raman doar semnele. In cazul politicienilor ar fi un exercitiu destul de interesant: dati televizorul pe silentios si fiti atenti la gesturi.

In ceea ce priveste vazul, cea mai mare pedeapsa ar fi sa nu mai poti vedea atunci cand porti o conversatie fata in fata cu un amic, cu persoana iubita, cu parintii, fratii… Sa nu-ti mai poti vedea jumatatea atunci cand ii spui “te iubesc”… Cat de rece ar fi totul in intuneric!

Iar acum ganditi-va cum ar fi sa va pierdeti aceste simturi unul cate unul, ramanand doar pipaitul. Viata ar merge tot inainte, urmandu-si cursul, si tot ai putea simti respiratia, sarutul, lacrimile fierbinti ale persoanei iubite… Life goes on…

“Wakefield”, de Andrei Codrescu

“Intr-o zi se arata Diavolul.

- Am venit sa te iau.

- Nu sunt gata, zice Wakefield.

- De ce nu? N-ai nici un motiv sa traiesti.

Wakefield se scandalizeaza.

- Esti intr-o dunga? Cum poti spune asa ceva unui barbat in floarea varstei?

- Esti un ratat. E timpul sa mori.

Diavolul e plictisit. Are discutia asta de, sa zicem, sase, sapte ori pe zi? Nimeni nu primeste moartea cu bratele deschise. Sunt numai buni pentru ea, au nevoie de ea, dar cand e la o adica, nu se dau dusi.

- Cum adica un ratat? Sunt o persoana foarte respectata.

- Fie, ofteaza Satanik, daca vrei sa ne jucam… De ce vrei sa mai ramai? Te ingrijoreaza soarta celor pe care ii lasi in urma?

- Nu ma intereseaza deloc oamenii, spune Wakefield cu artag, indreptandu-se de spate si privind la cheliuta dintre coarnele Necuratului care este, fie vorba intre noi, cam scund. Vreau doar sa ma lasi in pace.

- Incearca sa-i tranteasca Diavolului usa in nas, dar Diavolul pusese deja o copita in prag.

- Ok, deci esti un singuratic. Nu tu cineva drag, nu tu rude, nu tu animale de companie. Nimic pentru care sa merite sa traiesti, in afara catorva metehne.

- N-am spus asta. Am o multime de prieteni. Vocea lui Wakefield suna sovaielnic. Fiica mea, Margot, ar fi, probabil, foarte afectata…

Diavolul sesiza ocazia si profita.

- Nu te amagi, amice. N-ai mai vazut-o pe fiica-ta de ani de zile, stim asta amandoi. Hai, spune adevarul, care e motivul real pentru care vrei s-o mai freci pe aici?

(…)

- Ce-ai zice daca ai avea ocazia sa mai reduci un pic din truda si sa amani cate ceva din aste ridicari escatologice? Da-mi sansa de a-mi gasi adevarata viata. Daca reusesc – si tu esti cel care va judeca asta, de buna seama – imi vad mai departe de traiul meu. Daca nu… ei, bine, faci ce ai de facut. Ar fi al dracului de relaxant fata de toata chestia aia cu cazanele si biciuirea in masa.

Diavolul se simte ispitit. In meseria sa, jocul de noroc este singurul mod in care-ti poti petrece nemurirea, care nu trece deloc si care da prilej la multe interpretari si migrene.

- Cam cat crezi ca o sa-ti ia trebsoara asta? intreaba Intunecatul, punandu-si copitele pe masuta.

- Pai, nu stiu… Wakefield se preface ca socoteste. Un an, poate. Maximum doi.

Diavolul se joaca ganditor cu paharul gol de whiskey. Wakefield aduce sticla din bucatarie si mai toarna cate una rand teapan.

- Va presupune obligatoriu ceva calatorii, stii. Nu poti sa stai pur si simplu in apartamentul asta si sa huzuresti. Apropo, frumos locsor.

- Nici o problema, incuviinteaza Wakefield cu grabire. Oricum calatoresc mult. Fraierul pune botul, se felicita singur.

Diavolul ramane tacut, savurandu-si cel de-al doilea whiskey,. Inchide ochii cei galbeni si osteniti si, pentru o clipa, Wakefield isi inchipuie ca a adormit, pana cand mormaie si ochii i se deschid cu o fluturare.

- Si va trebi sa-mi aduci cate ceva de peste tot unde te duci.

- Sa-ti aduc ceva? Cam ce, un suvenir, ceva valoros, ceva ca o jertfa? Incerca sa fie cooperant.

- Nu stiu, pe bune. Ceva ce crezi ca mi-ar face placere. Poate fi orice.

- Esti sigur ca nu vrei ceva mai abstract? Si nu cere traditia sa-mi ceri sufletul in schimbul acestui targ? Asa se petrec lucrurile in Faust, in Maestrul si Margareta, in toate textele clasice.

- Mai scuteste-ma! maraie Diavolul. Ma scald in suflete pana peste cap. E o piata numai buna pentru cumparatori. Uita-te pe fereastra si vezi singur.

Un sir de femei se intinde pe trotuar, cat vezi cu ochii. Wakefield stie de ce s-au strans acolo. Un regizor faimos filmeaza deja in cartier si fetele au venit pentru auditie. Regizorul a dat deja rolul; auditia este numai o modalitate de a-i face rost mosoteiului de oarece futai. Wakefield intelege incotro bate Diavolul.

- Deci nu ravnesti la sufletul meu.

- Pornesti, domnul meu, de la presupunerea ca ai avea asa ceva, dar fie ca ai sau nu, eu, unul, nu-l vreau. Eu vreau un lucru, un obiect, <obiectivitate> pura, ceva care sa-mi demonstreze ca ai gasit asa numita viata adevarata. In afara de asta, vartejul de spaima si indoiala de sine pe care simpla mea cerere ti l-a produs e o rasplata suficienta pentru mine. Batem palma, domnule Wakefield, daca te invoiesti la aceste conditii. Iti dau un an. Este o ocazie nepamanteana, dar acum, ca existenta mea a fost probata stiintific prin existenta gaurilor negre, imi pot permite sa fiu un pic marinimos.

Wakefield cantareste aspectele practice ale cautarii sale.

- Dar ce se va alege de toti oamenii care depind de mine? Fosta nevasta, fiica noastra, companiile de carti de credit, oamenii din memoria telefonului meu mobil?

- Nici macar nu vor baga de seama ca ai disparut.

- Asadar, cand va incepe aceasta vanatoare spirituala de hoituri? intreaba Wakefield, pe un ton mai relaxat decat el insusi.

- Trebuie sa astepti sunetul pistolului de start, spune Diavolul, supermisterios, ridicandu-si paharul gol, dar pana una-alta, poti sa mai torni un rand.”

Editura Polirom, Iasi, 2006,  pp. 7-14

2011 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 1,100 times in 2011. If it were a cable car, it would take about 18 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Profesor universitar, o profesie practicata de placerea… banilor?

Nu e de mirare ca profesorii declanseaza reactii vehement negative printre studenti, mie cel putin mi se ridica parul in cap cand ma gandesc la slaba pregatire profesionala a lor, coroborata cu lipsa capacitatii de predare. Sa fii profesor nu inseamna sa tii cursul pe catedra si sa dictezi din el, ci sa fii capabil sa dezvolti cateva idei din suportul de curs pe care iti arunci ochii ocazional (a nu se intelege deseori). Unui profesor / asistent universitar ar trebui sa ii placa ceea ce face, sa emane placerea de a preda si de a impartasi altora cunostintele dobandite pe parcursul anilor. In cei 3 ani de facultate marturisesc ca doar 3 profesori mi-au lasat aceasta impresie.

Studentii trebuie sa aiba dreptul la replica fara sa se teama ca daca-si contrazic profesorul vor primi o nota mica. Cursul ar trebui, de fapt, sa fie un dialog deschis intre profesor si cursanti.

Mai mult, ar trebui ca studentii sa aiba de facut teme ceva mai serioase, nu sa fie nevoiti sa transcrie pagini intregi de emisiuni mai mult sau mai putin radio. Nici acum nu am inteles la ce ne-a folosit treaba asta, poate pentru a face „scurta la mana”. Cred ca la fiecare tema noua ar trebui sa se explice studentilor la ce va folosi efectuarea temei respective.

Din pacate, unii dintre profesorii inteligenti, cu adevarat inteligenti, au tendinta de a-si alege prieteni profesori dintre cei putin inzestrati intelectual. Chiar mai rau decat atat, nu realizeaza cat de mult ii tin pe loc astfel de profesori, iar daca au apucat sa le tina partea si sa se certe cu studentii in favoarea profesorilor putin inzestrati intelectual, au pierdut definitiv respectul studentilor. Cateodata sunt atat de orbiti de aceasta prietenie fictiva incat, pur si simplu, nu mai iau in seama reprosurile studentilor in legatura cu profesorul-problema, respingandu-le din start. Sunt insa cazuri in care majoritatea are dreptate, chiar daca aceasta majoritate este reprezentata de studenti.

Un profesor ar trebui sa stie sa-si impuna punctul de vedere atunci cand este cazul, nu sa negocieze cu studentii temele pentru acasa. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa se transforme intr-un dictator, ci sa seteze din start limite peste care sa nu treaca, asemenea unui parinte. De cele mai multe ori, studentii sunt obisnuiti de profesorii de liceu sa fie lasati sa faca ce vor, de aceea trebuie sa fie dezobisnuiti intr-un mod productiv.

Ca in orice profesie, exista avantaje si dezavantaje. Unii practica aceasta profesie pentru ca li s-a oferit ocazia, iar daca nu le place ceea ce fac nu inseamna ca ar trebui renunte la profesie, ci sa se straduiasca mai mult pentru a da teme inteligente si sa se gandeasca mai mult la latura practica a specializarii unde tin cursul. Cat despre cei care le place ceea ce fac si tin sa invete studentii cat mai multe lucruri utile, indiferent de remuneratie, tot respectul. Sunt putini, dar buni. Acestia sunt oamenii care ne raman in memorie toata viata si la care ne gandim cu placere oricand.

Made in Romania

EL. Il poti gasi umbland in gasti, cu zambetul pe buze, ca si cand orice vorba i-ar dovedi istetimea. Imbracat cat mai ,,cool”, avand in permanenta ochelarii din dotare, se comporta de parca ar conduce nu numai orasul, ci si oamenii.

Nu se teme de provocari, dimpotriva. Ele au devenit parte din el, doar nu vrea sa auda ,,looser” din gura prietenilor, nu? Pocker-ul tine loc de Biblie, bautura tine loc de apa, tigarile si drogurile – de pofta. Nu se da in laturi de la injuraturi – asta a inteles el prin ,,dezvoltarea” vocabularului.

Cand vrea sa impresioneze o fata, ragaie si isi da ,,aere” de vedeta. Odata ajuns la bloc, trebuie sa duca gunoiul: oriunde, numai acolo unde trebuie nu.

Seara il vezi iesind dintr-o masina ,,de fitze”, decorata frumos cu o gagica in locul din dreapta, urcand scarile celui mai ,,tare” club din oras. Odata ce-a ajuns acolo, se imbata, fara sa-i pese de prietena lui. Ce dracu’, il suporta, ca doar are bani!

Nu intelege la ce folosesc tacamurile, asa ca le lasa acolo unde le gaseste. Foloseste nimic altceva decat… mana (in niciun caz mintea).

Asculta manele cu volumul dat la maximum, ,,proband” sistemul audio de ultima generatie. Nici de la bataie nu se da in laturi, trebuie sa demonstreze ca are ,,cojones”. “Ai grija ca ti-o iei!”.

Nehotarat in ceea ce priveste fetele, ajunge sa le ,,testeze”: cate una pe seara sau in grupuri de cate doua. Afurisit fie cel care a zis: ,,Femeia e ca masina, ca sa vezi cat de buna e trebuie s-o incerci”.

Nu l-ati recunoscut? Poate fi vecinul, amicul sau chiar iubitul vostru. Aveti grija, e ,,periculos”!

EA. O vedeti la scoala intr-o bine determinata ,,bisericuta”, povestind cu zambetul pe buze cea mai recenta patanie a lui X sau Y (adica barfind). Dupa ore, merge impreuna cu fetele la un suc sa discute chestiuni importante (iar barfa).

Cand ajunge acasa incepe sa se pregateasca pentru intalnirea cu ultima ei ,,achizitie”: un badaran smecher intr-o masina ,,de fitze”. Se duc in cea mai ,,tare” discoteca, iar dupa cateva pahare de whisky si un dans incendiar, el propune, ea… nu refuza.

Nu poarta decat tocuri, asortate frumos la geanta (ambele shiny), cu sanii si picioarele la vedere in orice anotimp. Machiajul si fondul de ten sunt nelipsite din geanta si de pe fata ei.

Vara face topless, doar nu vrea sa ramana cu urme de bretele (si pentru a-si expune silicoanele), iar atunci cand nu are timp merge la solar.

Ce ziceti, se potrivesc? :>

Vanzatoarele de iluzii

Le gasesti in locuri putin frecventate, imbracate cat mai colorat. Pe buzele lor flutura la fiecare potential client un “sa-ti ghicesc” spus cat mai convingator. Insa, pentru a manipula oamenii binevoitori, adeptele “magiei albe” au si alte metode prin care reusesc sa le fure gurilor-casca nu numai timpul.

Tinerii, mai usor de convins decat ceilalti
Mereu in cautare de victime, in special tineri (mai usor de convins decat ceilalti), ghicitoarele cutreiera Pitestiul. Intotdeauna in grupuri, abordeaza persoane singure care sunt dormice sa afle macar putin din tainele viitorului.

Primul pas:“Cat e ceasul?”
Ca o plasa aruncata pentru a prinde peste, aceasta intrebare e prima capcana dintr-un sir lung. Daca vei raspunde provocarii, nu faci altceva decat sa le dai timp sa te analizeze: haine de firme = bani, telefon mobil, bijuterii sau alte obiecte de valoare pe care le-ai putea detine. “Pentru ca ai fost asa draguta si mi-ai spus cat e ceasul, eu iti ghicesc gratis. Crede-ma, domnisoara, de cand stau aici mi-au zis doar <<da-te dracu’ de tiganca>>”.

Pasul doi: Povestea continua
Si poate in timpul asta gandesti: ”hai sa le dau o sansa, doar sunt oameni ca noi si nu trebuie judecati dupa culoarea pielii”. Nici ca se poate mai bine – pentru ele, desigur. Urmeaza o poveste de genul: “Ai iubit doi baieti; in unul din ei nu prea poti sa-ti pui baza”. Daca au nimerit, devii curiosa: “oare ce altceva mi-ar mai putea spune?”. Nimic altceva decat ca “si Dumnezeu s-a bucurat de dragostea voastra”. Totul se incheie cu un “vrei sa fii cu baiatul asta?”. Un “da” rostit cu jumatate de gura te aduce la etapa urmatoare.

Pasul trei: Imbrobodeala mai ceva ca iarna

O ata pe care n-o ai la tine, dar ti-o ofera ele si-un verdict: “daca ata se rupe, nu e de bine”. Ati ghicit, ata se rupe usor.

Pasul patru: Culesul roadelor
Descantece peste descantece, “inchide telefonul, sa nu asculte dusmanca ta si pune-l aici”, “pune un ban de valoare, ca ramane tot la tine, eu am bani sa te imbrac in aur”, pune si inelul”, toate acestea constituie, de departe, apogeul si etapa cea mai productiva pentru adeptele “magiei albe”. Daca si numai daca vei cadea in plasa. Pachetelul facut din telefonul tau, bijuterii si bani vei avea impresia ca ramane la tine, doar e acelasi si ti l-a si legat cu elastic de bluza pe care o porti pe sub geaca.

Pasul cinci: Deznodamantul

Ajungi acasa cu speranta ca baiatul de care iti place si te ignora va fi, in sfarsit, al tau. Entuziasmul te-a facut sa uiti de “pachet”. Cauti sa-l desfaci pentru a-ti recupera bunurile, nu poti – e bine strans. Te descurci cu ajutorul foarfecii. Pare altfel acum, dar macar e aceeasi hartie cu care l-a invelit. Il desfaci… Surpriza! Gasesti cel mult doua bucatele de gresie dispuse astfel incat sa zici ca-i telefonul tau. Pari uimita. A fost o farsa si-atat. Ce-ai pierdut cu exceptia timpului irecuperabil? Bani si obiecte de valoare. Oamenii nu sunt asa cum credeai tu si descoperi ca nu merita sa le acorzi incredere. In fond, ghicitoarele sunt doar niste vanzatoare de iluzii.