Eat, pray, love – mananca, roaga-te, iubeste

 Asta seara m-am uitat la filmul sus-mentionat si am realizat ca tot ceea ce cautam noi oamenii un viata este un singur lucru – echilibrul. Fie ca e vorba de credinta in Dumnezeu sau de faptul ca-ti inseli sotul, de casatorie sau divort, totul se rezuma la un singur lucru – cautarea unui echilibru. Iar ca sa-l gasim fiecare dintre noi recurgem la metode mai mult sau mai putin ortodoxe, crezand ca daca facem ceva diferit ne vom simti mai bine. La sfarsit, suma experientelor traite ne va face sa credem ca ne-am schimbat, ca ne-am gasit locul si odata cu acesta si echilibrul. Cam despre asta e vorba in film.

Ce pacat ca nu suntem americani sa ne permitem sa divortam cand vrem, doar sa iesim pe usa si sa ne cazam in ce parte a lumii avem chef! Si asta fara sa ne pese de cineva!

Noi inca mai tinem la traditii si la moralitate, nu m-am hotarat inca daca e de bine sau de rau. Intr-adevar, e foarte comod sa faci ce-ti place, insa de putine ori in viata ajungem la acest rezultat. De ce? Pentru ca nu prea mai ramane timp dupa ce scadem slujba, pregatirea mancarii, mancatul si dormitul. Sau mai rau, avem destul timp, dar nu avem slujba. Avem restaurante, dar nu ne permitem sa intram decat o data la nu stiu cat timp, si din acest motiv ne confruntam, in special noi, fetele, cu problema pregatitului mancarii, care daca nu este facuta asa cum trebuie (din lipsa de timp sau prea multa oboseala) riscam sa ne fie turnat in cap un torent de „blagoslovenii” (cu tot cu mancare) de catre persoana care se presupune ca ne iubeste, „partenerul de viata”.

Si mai e si rutina. Bineinteles ca te saturi la un moment dat sa faci acelasi lucru in fiecare zi – slujba, mancare, dormit. Pana si iesitul in oras si-a pierdut farmecul – aceleasi locuri, aceiasi oameni. La un moment dat ti se ia de reprosuri, de vinovatie, de certuri, te saturi sa nu te inteleaga nimeni, iti doresti sa nu mai existe nici facturi, nici bani, nimic. Dar nici macar nu poti sa te plangi de toate astea pentru ca toti cei din jurul tau ti-au luat-o inainte. Nu poti decat sa oftezi si sa speri ca maine va fi mai bine. Si daca ai noroc, iti mai iei cate un concediu pe la mare sau la munte, relaxandu-te.

Intotdeauna se da o lupta intre ceea ce trebuie sa faci si ce vrei sa faci, iar din lupta asta nimeni nu iese invingator sau invins pentru ca, in final, nu esti decat tu. E atat de usor sa-i asculti pe ceilalti cum se vaicaresc, atat de usor sa te identifici cu ei… si totusi tu trebuie sa fii cel care spune „trecem si peste asta”.

Pe noi, ascultatorii, cine ne mai asculta?

Cum ramane cu placerea de a trai, „dolce farniente”?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s