Profesor universitar, o profesie practicata de placerea… banilor?

Nu e de mirare ca profesorii declanseaza reactii vehement negative printre studenti, mie cel putin mi se ridica parul in cap cand ma gandesc la slaba pregatire profesionala a lor, coroborata cu lipsa capacitatii de predare. Sa fii profesor nu inseamna sa tii cursul pe catedra si sa dictezi din el, ci sa fii capabil sa dezvolti cateva idei din suportul de curs pe care iti arunci ochii ocazional (a nu se intelege deseori). Unui profesor / asistent universitar ar trebui sa ii placa ceea ce face, sa emane placerea de a preda si de a impartasi altora cunostintele dobandite pe parcursul anilor. In cei 3 ani de facultate marturisesc ca doar 3 profesori mi-au lasat aceasta impresie.

Studentii trebuie sa aiba dreptul la replica fara sa se teama ca daca-si contrazic profesorul vor primi o nota mica. Cursul ar trebui, de fapt, sa fie un dialog deschis intre profesor si cursanti. Mai mult, ar trebui ca studentii sa aiba de facut teme ceva mai serioase, nu sa fie nevoiti sa transcrie pagini intregi de emisiuni mai mult sau mai putin radio. Nici acum nu am inteles la ce ne-a folosit treaba asta, poate pentru a face „scurta la mana”. Cred ca la fiecare tema noua ar trebui sa se explice studentilor la ce va folosi efectuarea temei respective.

Din pacate, unii dintre profesorii inteligenti, cu adevarat inteligenti, au tendinta de a-si alege prieteni profesori dintre cei putin inzestrati intelectual. Chiar mai rau decat atat, nu realizeaza cat de mult ii tin pe loc astfel de profesori, iar daca au apucat sa le tina partea si sa se certe cu studentii in favoarea profesorilor putin inzestrati intelectual, au pierdut definitiv respectul studentilor. Cateodata sunt atat de orbiti de aceasta prietenie fictiva incat, pur si simplu, nu mai iau in seama reprosurile studentilor in legatura cu profesorul-problema, respingandu-le din start. Sunt insa cazuri in care majoritatea are dreptate, chiar daca aceasta majoritate este reprezentata de studenti.

Un profesor ar trebui sa stie sa-si impuna punctul de vedere atunci cand este cazul, nu sa negocieze cu studentii temele pentru acasa. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa se transforme intr-un dictator, ci sa seteze din start limite peste care sa nu treaca, asemenea unui parinte. De cele mai multe ori, studentii sunt obisnuiti de profesorii de liceu sa fie lasati sa faca ce vor, de aceea trebuie sa fie dezobisnuiti intr-un mod productiv.

Ca in orice profesie, exista avantaje si dezavantaje. Unii practica aceasta profesie pentru ca li s-a oferit ocazia, iar daca nu le place ceea ce fac nu inseamna ca ar trebui renunte la profesie, ci sa se straduiasca mai mult pentru a da teme inteligente si sa se gandeasca mai mult la acea latura practica a specializarii unde tin cursul. Cat despre cei carora le place ceea ce fac si tin sa invete studentii cat mai multe lucruri utile, indiferent de remuneratie, tot respectul. Sunt putini, dar buni. Acestia sunt oamenii care ne raman in memorie toata viata si la care ne gandim cu placere oricand.

Advertisements

4 thoughts on “Profesor universitar, o profesie practicata de placerea… banilor?

  1. După 1989 numărul profesorilor și conferențiarilor universitari a crescut foarte mult în România. Totuși, să nu fim naivi și să ne imaginăm că acesta a fost rezultatul unei nesățioase pofte de cunoaștere ținute în frâu de regimul ceaușist. Nu! Ar merita, firește, o cercetare sociologică aparte, dar, în marea lor majoritate, oamenii s-au făcut profesori și conferențiari din cu totul și cu totul alte motive decât setea de cunoaștere. În special după ce salariul de profesor universitar a crescut simțitor toată lumea a vrut să obțină acest titlu. În consecință toți cei interesați s-au năpustit, cu mic cu mare, asupra Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare în speranța obținerii unui salariu mai bun. Criteriile de acordare a acestor distincții nu erau foarte clare, rămânând foare multe lucruri la decizia comisiilor care analizau aceste dosare. Pentru o bună bucată de timp te făceai profesor cu două cărți la edituri mai mult sau mai puțin cunoscute. Sau chiar cu aceeași carte publicată cu titlu schimbat la edituri diferite. Această ceață criterială a deschis larg ușa pentru parvenitisme dintre cele mai stridente. Beneficiind și de “avantajele” autonomiei universitare înțelese românește decanii s-au grăbit să își aducă nevestele, copiii, nepoții, verii, vecinii și slugile umile în facultăți instaurând în lumea academică românească un autentic sistem feudal.

    • Eu nu ma indoiesc de modalitatea in care au devenit profesori universitari, doar ca m-am saturat de profesori plictisiti, in prag de pensionare, care nu (mai) au nici o treaba cu disciplina pe care o predau. Si totusi, vorbeam de o situatie idilica – felul in care AR TREBUI sa se comporte un profesor la cursuri – si nimic mai mult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s