Oamenii pe care-i cunosc (sau nu) – partea I

Sunt pe strada, oriunde in jurul nostru. Oameni cu povesti minunate, cu care poti umple pagini intregi de carte. Fiecare cu povestea lui, tesuta frumos cu fire de viata, intrepatrunsa de miracolele fericirii sau de abisurile tristetii. Pentru unii poate ai avut norocul sa fii un rand subliniat, pentru altii ai fost un semn de carte sau o notita uitata printre file. Nu asta e important, insa, ci faptul ca au trecut prin viata ta si ai ramas cu amintiri frumoase in loc.

Domnul Visoiu. Asa i se spunea omului gata sa repare orice in “Scoala Generala Nr. 5”. Desi avea o titulatura de “instalator”, de obicei il chemam cand se strica ceva: o clanta, o incuietoare, un lacat, orice problema de natura mestereasca am fi avut, dansul era cel pregatit sa faca fata provocarii. L-am vazut zilele trecute pe strada, cu putin mai multe riduri, dar aceeasi expresie, ca si cand anii n-au lasat semne mari pe fata dansului. Imi amintesc atat de clar cum era… Suna batranesc, nu? :)) E foarte ciudat, desi a trecut mult timp, unele lucruri le tin minte ca si cand s-ar fi intamplat ieri. Spre exemplu, cand am avut un soricel in sala de clasa si fetele au fost inspaimantate pe moment, insa dupa ce au realizat ca acestuia ii e si mai frica, ascuns sub un calorifer, au inceput sa-i puna snacks-uri sa nu moara de foame :)) N-a murit de foame, ci de ciocanul Domnului Visoiu, asa a considerat dansul ca poate sa-l scoata din clasa. Mi-a parut atat de rau pentru soricel… Zile in sir m-am gandit la asta.

Soricelul nu mai e, Domnul Visoiu da. Poate o sa am norocul sa-l mai vad pe strada, imi place cand reintalnesc oameni de care-mi amintesc, oameni din trecut care, intr-un fel sau altul, mi-au marcat existenta.

Un om inteligent si optimist m-a avertizat c-o sa se intample, si s-a intamplat chiar mai devreme decat credeam: mergeam pe strada si dintr-o data m-a lovit un gand pentru articol – acest articol mai exact. Poate el insusi mi-a “plantat” acest gand 🙂 Doresc sa-i multumesc pentru sugestii si conversatia productiva. De mult n-am mai intalnit un om cu care sa-mi placa atat de mult sa discut, ador oamenii inteligenti, poate din aceasta cauza nu prea am parte de ei. Despre conversatie si detectorul de minciuni voi vorbi cat de curand intr-o postare 🙂 Pana atunci va las cu un gand frumos:

Picta cu miscari din ce in ce mai repezi, incercand sa nu piarda nici o clipa din lumina calda care scalda Ponte Vecchio in culori de sofran amestecat cu pamant ars. Peisajul reflectat de suvoiul metalic al batranului rau Arno era de o frumusete fara asemanare. Dar ceea ce o fascina pe ea si o facea sa picteze la nesfarsit era faptul ca parea dintotdeauna acolo, neschimbat si calm ca insusi samburele tuturor intelesurilor, dar plin de istorii si de enigme care asteptau pe cineva sa le scoata la suprafata.” Jurnalul unei iubiri imposibile

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s