2015 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 1,000 times in 2015. If it were a cable car, it would take about 17 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Advertisements

Vocea… ratiunii!

Imi caut vocea, vocea interioara care obisnuia sa-mi picure acel “ceva” in articole, facandu-le sa-mi placa pana si mie – tot timpul in cautare de perfectiune. “The voice of reason” imi vine acum in minte, dar adevarul e ca nu doar asta caut. Da, sa fie ratiune, ca fara… ar fi haos. Dar sa fie si acel ceva special, care te face sa exclami la sfarsit “Asta da articol!”. Obisnuiam sa scriu articole care ma multumeau atat pe mine, cat si pe cei care le citeau. Pe vremuri, la facultate ­čÖé acum o mie de ani… Nu ca nu mai sunt in stare/capabila sa le scriu, problema e ca nu stiu cu ce sa incep si de unde, tot ce scriu imi vine sa arunc la cosul de gunoi. Dar, spre impacarea mea sufleteasca si binele blogului, voi INCERCA sa ma regasesc, sa suflu in copertile prafuite ale notiunilor adormite si sa o iau de la capat. Cine zice ca trebuie sa sune la fel ca-n facultate ceea ce scriu? Nimeni, nu ma impiedica nimeni sa incerc un nou stil, sa am o noua atitudine! Sa trecem la treaba!

Oamenii pe care-i cunosc (sau nu) – partea I

Sunt pe strada, oriunde in jurul nostru. Oameni cu povesti minunate, cu care poti umple pagini intregi de carte. Fiecare cu povestea lui, tesuta frumos cu fire de viata, intrepatrunsa de miracolele fericirii sau de abisurile tristetii. Pentru unii poate ai avut norocul sa fii un rand subliniat, pentru altii ai fost un semn de carte sau o notita uitata printre file. Nu asta e important, insa, ci faptul ca au trecut prin viata ta si ai ramas cu amintiri frumoase in loc.

Domnul Visoiu. Asa i se spunea omului gata sa repare orice in “Scoala Generala Nr. 5”. Desi avea o titulatura de “instalator”, de obicei il chemam cand se strica ceva: o clanta, o incuietoare, un lacat, orice problema de natura mestereasca am fi avut, dansul era cel pregatit sa faca fata provocarii. L-am vazut zilele trecute pe strada, cu putin mai multe riduri, dar aceeasi expresie, ca si cand anii n-au lasat semne mari pe fata dansului. Imi amintesc atat de clar cum era… Suna batranesc, nu? :)) E foarte ciudat, desi a trecut mult timp, unele lucruri le tin minte ca si cand s-ar fi intamplat ieri. Spre exemplu, cand am avut un soricel in sala de clasa si fetele au fost inspaimantate pe moment, insa dupa ce au realizat ca acestuia ii e si mai frica, ascuns sub un calorifer, au inceput sa-i puna snacks-uri sa nu moara de foame :)) N-a murit de foame, ci de ciocanul Domnului Visoiu, asa a considerat dansul ca poate sa-l scoata din clasa. Mi-a parut atat de rau pentru soricel… Zile in sir m-am gandit la asta.

Soricelul nu mai e, Domnul Visoiu da. Poate o sa am norocul sa-l mai vad pe strada, imi place cand reintalnesc oameni de care-mi amintesc, oameni din trecut care, intr-un fel sau altul, mi-au marcat existenta.

Un om inteligent si optimist m-a avertizat c-o sa se intample, si s-a intamplat chiar mai devreme decat credeam: mergeam pe strada si dintr-o data m-a lovit un gand pentru articol – acest articol mai exact. Poate el insusi mi-a “plantat” acest gand ­čÖé Doresc sa-i multumesc pentru sugestii si conversatia productiva. De mult n-am mai intalnit un om cu care sa-mi placa atat de mult sa discut, ador oamenii inteligenti, poate din aceasta cauza nu prea am parte de ei. Despre conversatie si detectorul de minciuni voi vorbi cat de curand intr-o postare ­čÖé Pana atunci va las cu un gand frumos:

Picta cu miscari din ce in ce mai repezi, incercand sa nu piarda nici o clipa din lumina calda care scalda Ponte Vecchio in culori de sofran amestecat cu pamant ars. Peisajul reflectat de suvoiul metalic al batranului rau Arno era de o frumusete fara asemanare. Dar ceea ce o fascina pe ea si o facea sa picteze la nesfarsit era faptul ca parea dintotdeauna acolo, neschimbat si calm ca insusi samburele tuturor intelesurilor, dar plin de istorii si de enigme care asteptau pe cineva sa le scoata la suprafata.”┬áJurnalul unei iubiri imposibile

Profesor universitar, o profesie practicata de placerea… banilor?

Nu e de mirare ca profesorii declanseaza reactii vehement negative printre studenti, mie cel putin mi se ridica parul in cap cand ma gandesc la slaba pregatire profesionala a lor, coroborata cu lipsa capacitatii de predare. Sa fii profesor nu inseamna sa tii cursul pe catedra si sa dictezi din el, ci sa fii capabil sa dezvolti cateva idei din suportul de curs pe care iti arunci ochii ocazional (a nu se intelege deseori). Unui profesor / asistent universitar ar trebui sa ii placa ceea ce face, sa emane placerea de a preda si de a impartasi altora cunostintele dobandite pe parcursul anilor. In cei 3 ani de facultate marturisesc ca doar 3 profesori mi-au lasat aceasta impresie.

Studentii trebuie sa aiba dreptul la replica fara sa se teama ca daca-si contrazic profesorul vor primi o nota mica. Cursul ar trebui, de fapt, sa fie un dialog deschis intre profesor si cursanti.┬áMai mult, ar trebui ca studentii sa aiba de facut teme ceva mai serioase, nu sa fie nevoiti sa transcrie pagini intregi de emisiuni mai mult sau mai putin radio. Nici acum nu am inteles la ce ne-a folosit treaba asta, poate pentru a face ÔÇ×scurta la manaÔÇŁ. Cred ca la fiecare tema noua ar trebui sa se explice studentilor la ce va folosi efectuarea temei respective.

Din pacate, unii dintre profesorii inteligenti, cu adevarat inteligenti, au tendinta de a-si alege prieteni profesori dintre cei putin inzestrati intelectual. Chiar mai rau decat atat, nu realizeaza cat de mult ii tin pe loc astfel de profesori, iar daca au apucat sa le tina partea si sa se certe cu studentii in favoarea profesorilor putin inzestrati intelectual, au pierdut definitiv respectul studentilor. Cateodata sunt atat de orbiti de aceasta prietenie fictiva incat, pur si simplu, nu mai iau in seama reprosurile studentilor in legatura cu profesorul-problema, respingandu-le din start. Sunt insa cazuri in care majoritatea are dreptate, chiar daca aceasta majoritate este reprezentata de studenti.

Un profesor ar trebui sa stie sa-si impuna punctul de vedere atunci cand este cazul, nu sa negocieze cu studentii temele pentru acasa. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa se transforme intr-un dictator, ci sa seteze din start limite peste care sa nu treaca, asemenea unui parinte. De cele mai multe ori, studentii sunt obisnuiti de profesorii de liceu sa fie lasati sa faca ce vor, de aceea trebuie sa fie dezobisnuiti intr-un mod productiv.

Ca in orice profesie, exista avantaje si dezavantaje. Unii practica aceasta profesie pentru ca li s-a oferit ocazia, iar daca nu le place ceea ce fac nu inseamna ca ar trebui renunte la profesie, ci sa se straduiasca mai mult pentru a da teme inteligente si sa se gandeasca mai mult la acea latura practica a specializarii unde tin cursul. Cat despre cei carora le place ceea ce fac si tin sa invete studentii cat mai multe lucruri utile, indiferent de remuneratie, tot respectul. Sunt putini, dar buni. Acestia sunt oamenii care ne raman in memorie toata viata si la care ne gandim cu placere oricand.

Eat, pray, love – mananca, roaga-te, iubeste

┬áAsta seara m-am uitat la filmul sus-mentionat si am realizat ca tot ceea ce cautam noi oamenii un viata este un singur lucru ÔÇô echilibrul. Fie ca e vorba de credinta in Dumnezeu sau de faptul ca-ti inseli sotul, de casatorie sau divort, totul se rezuma la un singur lucru ÔÇô cautarea unui echilibru. Iar ca sa-l gasim fiecare dintre noi recurgem la metode mai mult sau mai putin ortodoxe, crezand ca daca facem ceva diferit ne vom simti mai bine. La sfarsit, suma experientelor traite ne va face sa credem ca ne-am schimbat, ca ne-am gasit locul si odata cu acesta si echilibrul. Cam despre asta e vorba in film.

Ce pacat ca nu suntem americani sa ne permitem sa divortam cand vrem, doar sa iesim pe usa si sa ne cazam in ce parte a lumii avem chef! Si asta fara sa ne pese de cineva!

Noi inca mai tinem la traditii si la moralitate, nu m-am hotarat inca daca e de bine sau de rau. Intr-adevar, e foarte comod sa faci ce-ti place, insa de putine ori in viata ajungem la acest rezultat. De ce? Pentru ca nu prea mai ramane timp dupa ce scadem slujba, pregatirea mancarii, mancatul si dormitul. Sau mai rau, avem destul timp, dar nu avem slujba. Avem restaurante, dar nu ne permitem sa intram decat o data la nu stiu cat timp, si din acest motiv ne confruntam, in special noi, fetele, cu problema pregatitului mancarii, care daca nu este facuta asa cum trebuie (din lipsa de timp sau prea multa oboseala) riscam sa ne fie turnat in cap un torent de ÔÇ×blagosloveniiÔÇŁ (cu tot cu mancare) de catre persoana care se presupune ca ne iubeste, ÔÇ×partenerul de viataÔÇŁ.

Si mai e si rutina. Bineinteles ca te saturi la un moment dat sa faci acelasi lucru in fiecare zi – slujba, mancare, dormit. Pana si iesitul in oras si-a pierdut farmecul ÔÇô aceleasi locuri, aceiasi oameni. La un moment dat ti se ia de reprosuri, de vinovatie, de certuri, te saturi sa nu te inteleaga nimeni, iti doresti sa nu mai existe nici facturi, nici bani, nimic. Dar nici macar nu poti sa te plangi de toate astea pentru ca toti cei din jurul tau ti-au luat-o inainte. Nu poti decat sa oftezi si sa speri ca maine va fi mai bine. Si daca ai noroc, iti mai iei cate un concediu pe la mare sau la munte, relaxandu-te.

Intotdeauna se da o lupta intre ceea ce trebuie sa faci si ce vrei sa faci, iar din lupta asta nimeni nu iese invingator sau invins pentru ca, in final, nu esti decat tu. E atat de usor sa-i asculti pe ceilalti cum se vaicaresc, atat de usor sa te identifici cu ei… si totusi tu trebuie sa fii cel care spune ÔÇ×trecem si peste astaÔÇŁ.

Pe noi, ascultatorii, cine ne mai asculta?

Cum ramane cu placerea de a trai, ÔÇ×dolce farnienteÔÇŁ?

Sentimentalisme

Cunosc o jurnalista care a obtinut aceasta titulatura formandu-se la Prima TV Slatina. Inainte de asta, terminase biologia (facultate + master). Nu stiu ce a sperat sa-i aduca facultatea asta… Poate ce am sperat toti – o sansa in plus la angajare. Prostii! Nu ma intelegeti gresit, nu pentru asta o critic, ci pentru talentul de a scrie nimicuri. Pagini intregi de nimicuri. Nu ca subiectul nu ar fi interesant, ci are un fel insipid de a-l trata, care seamana cu mentalitatea comunista: atunci cand ti se spala creierul si ti se injecteaza ordine. Prin urmare, a fi sau a nu fi format de un mediu de comunicare (fie el radio, tv, sau presa scrisa)? Asta e intrebarea.

Eu sunt pro facultate, chiar daca profesorii de la care intr-adevar am invatat ceva sunt putini la numar (2), dar tind sa cred ca ziarele, radiourile si canalele de televiziune scot gaini care recita stiri (sunt constienta de cacofonie) pe banda rulanta. Nu am nimic cu ele, Doamne fereste!, doar ca le-ar mai trebui ceva: creier sa gandeasca. Stiu ca ele scriu ca sa-si ia salariul si nimic mai mult, dar oare e posibil ca unii dintre noi sa treaca prin viata ca melcii, fara sa aiba macar o farama de dorinta de autodepasire? Asta inseamna ca ele prefera sa scrie doar pentru sefi. Eu prefer sa scriu pentru voi (putini da’ buni) si pentru mine. Nu am nevoie de un ziar in care sa mi se spuna ca nu scriu destule articole, nu am nevoie decat de inspiratie. Iar ceea ce ma inspira sunt lucrurile simple, de zi cu zi, atat de banale incat pleava nici nu le ia in seama, dar destul de observabile pentru cunoscatori.

Perfectiunea sta in detalii.

Dragostea (pentru ceea ce faci) e formata din lucruri simple.

Masterat 2011 – o mare ┼óEAP─é

Dup─â cum bine ┼čti┼úi, anul acesta guvernul a hot─âr├ót s─â clasifice universit─â┼úile oferindu-le calificative: A, B sau C. Lista poate fi consultat─â pe site-ul ministerului http://www.edu.ro. ├Än func┼úie de acestea s-au ├«mp─âr┼úit ┼či locurile subven┼úionate, sc─âz├ónd ├«n ordine alfabetic─â. Astfel, C-ul a fost lipsit de c├óteva locuri bugetate, iar A-ul a fost lipsit de c├óteva locuri cu tax─â, dar numai pentru programele de masterat. Pentru ce toate acestea? Ca s─â se spun─â c─â ale┼čii nu stau degeaba, aten┼úia presei s─â fie direc┼úionat─â c─âtre “reforma ├«nv─â┼ú─âm├óntului superior” ┼či pentru a se ├«ncuraja involuntar ├«nscrierile la universit─â┼úi private. ├Än tot acest talme┼č-balme┼č, praful a intrat tot in ochii studen┼úilor.

├Änscrierea pentru masterat se face “de c├ónd lumea” ├«n luna septembrie. Pare-se c─â ale┼čii nu au ┼čtiut acest lucru din moment ce la sf├ór┼čitul lunii august ├«nc─â se prelucrau datele transmise de universit─â┼úi ├«n vederea acord─ârii calificativelor, proces ce a durat p├ón─â pe data de 12 septembrie. De aici se poate u┼čor concluziona c─â ├«nscrierile erau ├«n toi ├«n aceast─â perioad─â. Astfel, studen┼úii Universit─â┼úii din Pite┼čti, asemenea altor studen┼úi, au fost pu┼či ├«n fa┼úa faptului ├«mplinit dup─â prima s─âpt─âm├ón─â de ├«nscrieri – nu mai exist─â locuri subven┼úionate pentru programele de masterat din anul 2011. Din acest motiv mul┼úi au refuzat s─â pl─âteasc─â o tax─â de 2500 Ron pe an ┼či s-au orientat c─âtre Universitatea Constantin Br├óncoveanu, unde nu exist─â tax─â de ├«nscriere, prezent├óndu-se direct cu banii pentru prima tran┼č─â (500 Ron din totalul de 2000 de Ron pe an).

Cei care au decis s─â se ├«nscrie la programele de masterat ale Universit─â┼úii din Craiova, respectiv Bucure┼čti, nu au fost lipsi┼úi de surprize. Nepl─âcute, desigur. Dup─â sus┼úinerea probelor scris ┼či oral, rezultatele nu au fost ├«mbucur─âtoare pentru majoritatea: la subven┼úie au intrat, cu mici excep┼úii, fo┼čti studen┼úi ai universit─â┼úilor respective, cei de la universit─â┼úile concurente fiind l─âsa┼úi spre coada listei, pentru locurile cu tax─â, ori exclu┼či din cauza notelor mici luate la examenul de admitere. Spre exemplu, pentru specializarea “Produc┼úie multimedia ┼či audio-video” de la Universitatea din Bucure┼čti, diferen┼úa ├«ntre ultimul loc la subven┼úie si primul cu tax─â a fost de 0,01 puncte. Coinciden┼ú─â? Deloc. Din punct de vedere logic, probabilitatea ca media ├«ntre nota de la examenul scris (realizarea unui proiect) si cea de la oral (interviu) s─â fie 7,99 / 7,49 este aproape nul─â. ├Än acest caz, notele acordate ┼úin de domeniul ridicolului: 7,9 + 8,08 = 7,99 sau 7,5 + 7,47 = 7,49. Iar exemplele pot continua.

Cu regrete ├«n suflet ┼či cu banii pentru ├«nscriere da┼úi, studen┼úii au constatat c─â nu merit─â s─â urmezi un program de masterat din cauza b─ât─âii de joc la care e┼čti supus. Universit─â┼úile sunt fabrici uria┼če care scot ┼čomeri cu diplom─â pe band─â rulant─â, fabrici care ├«nghit destul de mul┼úi bani, at├ót de la guvern, c├ót ┼či de la studen┼úi. Masteratul este o afacere ├«n care studen┼úii pierd timp ┼či bani pentru a ob┼úine o diplom─â care oricum nu le folose┼čte, iar universit─â┼úile c├ó┼čtig─â bani ┼či recunoa┼čtere din partea guvernului.

Voi ce ziceţi, rentează?